Papionul. Şi cum se leagă
Dacă ai mai citit alte articole de ale mele presupun că ţi-ai dat seama că nu promovez nimic mainstream şi că am o atitudine care respinge sistemul, astfel nu fac politică. Singurul motiv pentru care am ales o poză cu Winston Churchill este că a rămas în istorie ca un purtător celebru de papion (la politică nu mă bag, nu mă interesează).
Papionul îşi are originile în secolul XVII când mercenarii croaţi purtau o eşarfă în jurul gâtului pentru a ţine capetele cămăşii. Apoi a fost adoptată de către societatea înaltă din Franţa sub forma asemănătoare a unei eşarfe Ascot din zilele noastre. Această eşarfă a început să capete popularitate în secolele XVIII şi XIX când a evoluat în papionul din zilele noastre, respectiv cravată.
Papioanele originale erau de lungime fixă, fabricate pentru o anume dimensiune de gât. Acestea sunt preferate în special atunci când se poartă o cămaşă cu guler rândunică, pentru a nu expune mecanismul sau catarama din spate a papionului:
Papioanele pot fi confecţionate din multe tipuri de materiale, în general mătase, bumbac sau o combinaţie de materiale. Din păcate există foarte multe confecţionate şi din materiale sintetice, însă ştiţi cât de mult urăsc hainele din plastic. Tot aici aş dori să menţionez faptul că nu recomand nici papioanele cu nod gata făcut din magazin; sunt mai practice în sensul că le pui direct fără să trebuiască să le faci nod, am şi eu în garderobă aşa ceva însă un domn adevărat va alege să fie sofisticat şi nu se va speria de un simplu nod !
Papioanele din lână nu sunt aşa de des întâlnite însă ele există şi pot fi o alternativă frumoasă pe timp de iarnă.
În ceea ce priveşte forma, papionul poate fi :
- normal :
- îngust :
- cu capăt ascuţit :
Cum se leagă un papion (prima dată o să vă chinuiţi ceva timp în oglindă şi o să vă faceţi mulţi nervi însă odată ce aţi prins mişcarea e uşor) :
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Culoarea şi atitudinea
Haina nu-l face pe om însă trebuie să fie manifestarea în exterior a personalităţii sale şi a stării sale de spirit, iar această manifestare are loc prin atitudine. Este foarte important ca atunci când porţi ceva mai îndrăzneţ cum ar fi culoarea sau un accesoriu să ai atitudinea potrivită, să te simţi în largul tău.
Pe lângă acestea mai este importantă şi postura, nu vă cocoşaţi ! nu e nici sănătos şi nici nu arată bine. Dacă aveţi probleme de acest gen vă recomand înnotul sau sala de forţă să vă îndreptaţi. Un bărbat care nu are coloana dreaptă şi nu priveşte înainte exprimă lipsă de demnitate.
Acum nu vreau să mă înţelegeţi greşit, bineînţeles că NU recomand să ieşiţi pe stradă cu bâta de baseball dacă purtaţi pantaloni mov ! ...ieşiţi cu pistolul, că bâta e expirată...glumesc !...ieşiţi cu un AK47 că pistoale deja au toţi ! ...glumeeesc !
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Triceps: Extensii din culcat cu bara EZ
Este un exerciţiu de bază prin care se pot lucra tricepşii. Totodată este un exerciţiu versatil deoarece există modalităţi diferite de execuţie şi se poate executa atât cu bara EZ cât şi cu ganterele sau cu gantera cu câte o mână pe rând.
Poziţie iniţială :
Execuţie: din poziţia culcat pe spate cu picioarele bine sprijinite în podea şi mâinile întinse deasupra capului inspirăm şi coborâm bara până ajunge deasupra frunţii (există şi varianta în care se coboară cu bara în spatele capului, aceasta însemnând că se va izola altă parte a tricepsului decât la execuţia normală). Poziţie la coborâre :
Când ajungem cu bara deasupra frunţii începem urcarea iar când am trecut de momentul greu expirăm. Apoi, din poziţia iniţială se reia mişcarea.
ATENŢIE! Pentru o execuţie corectă a exerciţiului mişcarea se face doar cu partea braţului de la cot în jos ! Partea superioară de braţ de la umăr până la cot stă pe loc pe tot parcursul executării exerciţiului !
După cum spuneam mai sus există şi varianta cu ganterele :
Mai jos aveţi şi un clip cu execuţia întreagă :
surse foto: gain-muscle-workout-less.com, weighttrainingexercises4you.com, powermusclebuilding.com
Labels:
Fitness
| Reactions: |
Noţiuni de bază - Jacheta de piele
La începutul anilor 1900 piloţii au început să poarte jachete din piele maro ca parte din uniforma lor de servici. Mai târziu în al doilea război mondial acestea au fost înlocuite cu aşa-numitele bomber jackets însă jachetele din piele nu au dispărut de tot. Ele erau de asemenea faimoase în Rusia, fiind purtate de bolşevici şi comisarii din Războiul civil rus (1917-1922).
În anii '40 şi '50 jacheta din piele a câştigat popularitate în rândurile civililor prin intermediul Hollywood-ului, când cei mai mari actori au început să apară în filme purtând astfel de jachete.
Jachetele din piele au fost concepute pentru a servi multe scopuri şi a îndeplini mai multe roluri, în funcţie de fiecare model în parte:
- jachete pentru motociclişti
- jachete pentru piloţi (bomber jacket)
- în majoritatea cazurilor însă jachetele de piele sunt confecţionate cu scop pur estetic.
Pe lângă faptul că sunt făcute pentru a servi multor scopuri şi tuturor anotimpurilor, jachetele de piele se găsesc şi în multe culori, ceea ce reprezintă un avantaj mare. Cel mai des întâlnite sunt cele negre şi maro însă nu sunt singurele prezente pe piaţă:
Un mare dezavantaj al jacketelor din piele este preţul. Acestea pot costa de la câteva sute de euro până la mii. ATENŢIE ! NU CHELTUIŢI SUME EXAGERATE PE JACHETE ŞI HAINE ÎN GENERAL PENTRU CĂ SUNT TRENDY ! Cu cât alegeţi o jacheta mai simplă şi clasică cu atât va rezista mai mult în timp, din punct de vedere al uzurii morale.
Cel mai important lucru când vine vorba de jachetele din piele şi haine în general este să vi se potrivească perfect. O jachetă din piele care vă este prea mare arată urât şi în loc să vă dea un aer clasic şi masculin o să vă facă să arătaţi inconfortabili în piele voastră. Încercaţi întotdeauna mai multe mărimi până când găsiţi cel mai bun raport confort - aspect pe corp. Unul din cele mai urâte lucruri la haine este când mâneca este prea lungă şi vine peste degete, evitaţi acest lucru pe cât posibil (în special la sacouri). Bineînţeles fiţi atenţi să nu fie nici prea mică să vă restricţioneze la mişcare.
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Cum cumpărăm o haină sau o pereche de pantofi
O problemă mare, chiar şi pentru mine sau orice bărbat în momentul în care colindăm prin magazine sau avem nevoie de un anumit articol vestimentar şi nu găsim.
În primul rând, pentru a achiziţiona un articol vestimentar, trebuie să ai nevoie de el. Indiferent că este vorba de o cămaşă, o pereche de pantaloni, un sacou sau o pereche de pantofi dacă nu vei purta acel articol degeaba îl achiziţionezi. Vei ajunge acasă şi vei descoperi că nu ai nimic în garderobă cu care să-l asortezi sau nu ai unde şi când să-l porţi.
În al doilea rând, trebuie să-ţi placă şi să ţi se potrivească din punct de vedere al măsurii şi din punct de vedere cromatic. Dacă nu ţi se potriveşte culoarea sau articolul îţi este mare sau mic degeaba e în trend, degeaba şi-au cumpărat toţi prietenii tăi, nu are rost să dai banii pe ceva care nu te avantajează cu nimic. Nu cumpăra haine pentru că "aşa se poartă" sau pentru că "are şi Petre şi Vasile, vreau şi eu".
Încercaţi produsul de mai multe ori, nu este nici o ruşine, fiţi 150% că vă vine bine. În America consultanţii de imagine când merg la cumpărături cu clienţii încearcă tot magazinul chiar şi fără să cumpere ceva, doar să vadă ce li s-ar potrivi mai bine.
În al treilea rând, materialul şi calitatea cusăturii sunt extrem de importante, nu mai da banii pe haine din polyester sau pantofi din imitaţie de piele la 100 lei. Ştiu, trăim o situaţie economică dezastruoasă, nici la mine nu cresc banii în pom dar hainele din plastic dau o senzaţie greţoasă la atingere, se strică repede după câteva spălări şi călcări şi pot fi dăunătoare la piele fiind sintetice; la fel este şi cu încălţămintea, prefer să plătesc o dată 100-150 euro pe o pereche de pantofi foarte comozi din piele de bună calitate care ştiu că nu-mi vor distruge picioarele şi mă vor ţine 5 ani de zile, decât să plătesc 200 lei pe o pereche de cartoane pe care-i arunc după 5 luni de purtat.
În al patrulea rând preţul este din nou un factor important la achiziţia unui articol vestimentar. La acest capitol ar fi multe de discutat, pe scurt însă vă sfătuiesc să :
- evitaţi marile nume şi brand-uri - sunt convins că foarte puţini îşi permit să plătească 4000-5000 euro pe o jachetă din piele doar pentru că este firmată de Armani sau D&G...şi dacă ţi-ai permite ar fii o prostie în opinia mea când poţi să achiziţionezi acea jachetă din piele la fel de calitativă la 150-300 euro ;
- pentru cămăşi părerea mea este să nu coborâţi sub 20 euro dar nici să nu daţi mai mult de 50 euro decât dacă este o ocazie specială, de exemplu este o cămaşă din ţesătură de la o casă cu tradiţie englezească sau italienească ;
- pentru pantofi recomand să nu coborâţi sub 50 euro dar nici să daţi mai mult de 300 euro decât dacă sunt făcuţi la comandă special pentru dumneavoastră ;
- pentru costume bineînţeles NU recomand să vă încumetaţi la o superofertă ţigănească la care cu 100 euro vă cumăraţi şi costum şi cămaşă cu cravată ...dar nici să plătiţi mai mult de 700 euro pe un costum dacă nu este făcut de la 0 special pentru dumneavoastră ;
- pentru accesorii în jur de 100 lei ar trebui să plătiţi pe o cravată decentă (self-tipped), acelaşi preţ şi pentru o curea din piele bună. Mai mult de atât deja este discutabil, poate fi ori fiţă (curea cu cataramă cu piatră semi-preţioasă) ori plătiţi brand-ul. Mai rar ca accesoriile scumpe să-şi merite banii, în sensul că plăteşti 100 euro pe o cravată Hermes pentru că este confecţionată de extratereştri dintr-o lână de oi care pasc pe Marte.
Vă garantez eu că preţul este o măgărie nesimţită, orice nume mare ar fi tot în China produce hainele sau accesoriile. Tatăl meu a lucrat cu italienii la o firmă de marochinărie 14 ani de zile timp în care au făcut inclusiv modele pentru Prada şi Dolce Gabbana pe care puneau etichete "Made in Italy". Şi după ce că genţile erau din pânză având doar la colţuri şi la mâner puţină piele se vindeau în Italia cu 800 euro bucata ! Cele din piele erau şi mai scumpe. Le-am transportat personal cu maşina de la fabrica din România până în Italia.
Mai multe despe aspectele la care trebuie să avem grijă cu vânzătorii AICI.
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Leagă şireturile corect
Pe lângă faptul că este important cum băgăm şireturile în pantofi după ce îi curăţăm şi lustruim cu cremă, la fel de important este şi cum legăm şireturile. Ideea este ca acestea să stea CA UN PAPION pe orizontală. Probabil aţi obţinut de multe ori forma însă în loc să vă iese pe orizontală cum trebuie, vi-a ieşit pe verticală. Aveţi mai jos felul în care se face nodul, nod care dă atât forma dorită cât şi o rezistenţă mai mare la dezlegare:
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Noţiuni de bază - Desert Boots
În anul 1941, tânărul englez Nathan Clark a fost trimis la război cu două misiuni: în primul rând să-şi servească ţara iar în al doilea rând să descopere noi modele de încălţăminte pentru afacerea familiei lui, Clark's shoes. Acesta a fost trimis în Africa, mai precis în Burma, unde a descoperit faptul că ofiţerii purtau un tip de încălţăminte de culoarea nisipului în timpul liber. Soldaţii voiau o încălţăminte care era atât uşoară şi comodă de purtat cât şi aderentă pe orice tip de suprafaţă, atfel s-a născut acest tip de încălţăminte din piele întoarsă cu talpă din crep.
Nathan a trimis schiţe cu desert boots la sediul firmei Clarks din Somerset, Anglia fratelui său Bancroft ; din păcate pentru Nathan, tradiţia englezească înclina spre încălţămintea formală, astfel pentru Bancroft modelul desert boots părea prea pentru clasa de jos a societăţii.
După întoarcerea din război, Nathan a trecut repede la lucru cu cei din firmă care se ocupau de tipare iar în 1949 proiectul lui era terminat. Din nou însă, în loc să fie apreciat, cei de la conducerea Clarks nu i-au luat în seamă munca şi l-au delegat peste ocean ca şef de producţie, cu speranţa că acesta va uita de proiect.
Un an mai târziu însă, Nathan a dat lovitura la târgul de pantofi de la Chicago, unde a debutat modelul desert boot. Acesta a fost un "hit" de proporţii pe piaţa americană deoarece era o încălţăminte nouă, foarte confortabilă, nu avea nevoie de prea multă îngrijire, era accesibilă şi se încadra foarte bine între încălţămintea formală şi cea casual. Văzând succesul imens, Clarks au realizat în sfârşit faptul că Nathan a avut o ideea bună şi au început să producă acest model în masă. La început au fost purtaţi de tineri şi studenţi, mai apoi însă au devenit încălţămintea de toamnă a tuturor.
Originali de culoarea nisipului, aceştia se găsesc în multe culori, inclusiv eternul negru:
Se pot purta la :
- pantaloni chino (articol vestimentar ajuns printre civili tot din armată):
- jeans:
- pantaloni de lână:
- costum:
- si chiar la pantaloni scurti:
Labels:
Gentleman-isme
| Reactions: |
Prafuri şi pastile de slăbit cu efect extraordinar !
Am ocazia să vă prezint 2 produse care au schimbat şi continuă să schimbe vieţile a mii de oameni din întreaga lume.
Locul 1 pe piaţa de specialitate, firma KikiMickeyMouse care comercializează aceste produse are o experienţă în domeniu de peste 5000 de ani, fabricând pastilele şi shake-ul după o reţetă inventată de azteci şi maiaşi şi revizuită ulterior de nutriţionistul lui Tutankhamon.
Mai jos aveţi un testimonial al lui Popescu Georgescu Ionescu Petrică Ionuţ, cel mai fidel client al meu care a slăbit 100 kg în 3 ore:
"Bună, mă numesc Popescu Georgescu Ionescu Petrică Ionuţ şi vreau să spun că aceste produse mi-au schimbat viaţa. Înainte duceam o viaţă tristă, fiind orfan, nu aveam bani, nu aveam femei şi aveam în permanenţă probleme de sănătate. De când am luat primul shake din praful KikiMickeyMouse şi prima pastilă Universul este cu mine, părinţii mei demult pierduţi mi-au bătut la uşă din senin, mi-au şi oferit cadou un Lamborghini pentru toţi anii în care n-au fost lângă mine, sănătatea mea a explodat în bine iar când vine vorba de femei fac ménage à trois de 8 ori pe săptămână cu toate femeile din FHM şi Playboy"
Mai jos aveţi ataşată o fotografie cu Popescu Georgescu Ionescu Petrică Ionuţ:
Comandă ACUM şi vei primi pachetul KikiMickeyMouse la preţul INCREBIDIL de NUMAI 3999,99 EURO / 100 grame de praf şi 7 pastile + un pachet de şerveţele BONUS !
BĂĂĂ ! Ce cauţi să citeşti aici ?! Aruncă la gunoi McChicken-u' , sticla de Cola, pune-ţi în geantă un prosop, o sticlă de apă plată, un tricou de bumbac şi mişcă-ţi fundu' spre sala de fitness !
Labels:
Fitness
| Reactions: |
Subscribe to:
Posts (Atom)


























